Perla Neagra de 625 CP
G-Power a realizat un BMW X5 de 625 CP, intitulat Typhoon Black Pearl.

Bazat pe X5 Typhoon, Black Pearl este o editie limitata a acestuia ce prezinta un body-kit foarte agresiv, intreaga masina fiind vopsita in negru. Kit-ul cuprinde o noua capota cu fante de ventilatie, aripi evazate, spoiler fata, spoiler spate cu difuzor de aer incorporat, eleron montat pe hayon, praguri aerodinamice si jante Silverstone din aluminiu de 23 de toli ce sunt incaltate cu pneuri Michelin.

Propulsorul cu 8 cilindri in V de 4.8 litri a primit un turbocompresor SK III RS, o admisie din fibra de carbon, un sistem de racire de mare capacitate realizat din aluminiu, pistoane forjate MAHLE, noi injectoare cu capacitate sporita, un soft optimizat pentru unitatea ECU si un sistem de evacuare SpeedFlow.

Gratie acestor modificari, propulsorul V8 dezvolta o putere maxima de 625 CP si un cuplu motor maxim de 700 Nm. Astfel Black Pearl accelereaza de la 0 la 100 km/h in 4.5 secunde, pentru a atinge 200 km/h fiindu-i necesare 16 secunde. Viteza maxima este de 300 km/h, valoare impresionanta pentru un SUV. Typhoon Black Pearl este disponibil spre vanzare la pretul de 295.000 de euro.


Alex Pantecan

alex@voom.ro

 
 Exprima-ti opinia
Nu exista comentarii
 
Contact: SC Ingenium Media SRL
Mihai Ivascu
Email: mihai@voom.ro
Adresa: Calea Calarasilor, nr. 244
Anunturi auto gratuite
Copyright © 2009 Ingenium Media. Toate drepturile rezervate. Termeni si conditii
Autoturisme